Pe Ceahlau cu Miruna

       Am fost pe Ceahlau! Cu Miruna! Fix cand implinea 1 an si 4 luni! Asa ca merita povestit.

 

     Am plecat, astfel, din Iasi, intr-o frumoasa dimineata de sambata cu gandul sa purcedem la o mini-incursiune pe Masivul Ceahlau. 

   Am facut muntele asta de nenumarate ori, din toate directiile, si pe toate traseele. Spre marea mea rusine am constatat acum ca nu am povestit, adica nu v-am povestit si voua, despre aceste mici incursiuni ale noastre, despre minunatele trasee ce pot fi facute pe Ceahlau. Un munte spectaculos,  brazdat de trasee montane bine stabilite si cu peisaje absolut minunate. Se poate porni atat din statiunea montana Durau, cat si de pe partea cealalta, din Izvorul Muntelui. Este de prisos sa va mai spun ca in ambele parti ale muntelui gasiti nenumarate locuri de cazare sau campare, dupa dorintele si preferintele fiecaruia. Dar despre toate aceste detalii tehnice, despre traseele bine marcate si despre cum si ce peisaje vi se deschid pe aceastea, in postarile ce vor urma.

    Noi, acum, am mers din Iasi spre Durau, urmand sa urcam din statiune pe traseul Durau - Poiana Viezuri - Duruitoarea. Traseu obisnuit, nici prea-prea, nici foarte-foarte. Avand in vedere ca eram totusi cu un copilas micut, nu ne-am avantat la un traseu mai lung sau mai dificil. Am hotarat ca e suficient pentru Miruna acest urcus de doua ore prin padurice. 

    Am platit taxa de intrare, am pus rucsacii in spate, inclusiv pe Miruna, care are transportorul ei adecvat :) acestor situatii, am luat apoi muntele in piept, prin padurice.....si am tot urcat, urcat...urcat...pret de o ora pana am dat de primul popas, adica Poiana Viezuri. Aici peisajul ti se deshide, soarele se face bine simtit, iar fluturii se bucura de prezenta umana. Sau nu?
    Am zabovit putintel acolo, cat sa ne mai tragem sufletele si sa ne reincarcam bateriile. Unii au baut apa, altii lapte...dupa varsta, ca sa zic asa :P. 

 

    Miruna, fiind atractia muntelui, nu stiu cum de s-a pricopsit, din senin cu niste laude admirative venite din partea unor doamne ceva trecute de prima tinerete: "Vai ce draguta e! cat are? Vaii, vai...." Entuziasmul li se citea pe chip sau invidia? :)) Eei, oricum ar fi fost, au trasnmis ele, doamnele in varsta adicatelea, ceva-ceva emotii puternice Mirunei, care s-a pornit imediat pe un tipat-plans de s-a auzit sigur pana la Dochia :)) 

    In fine...cu o gluma-doua am reusit sa oprim puhoiul de plansete ce ne invata auditiv, pornind mai departe la drum inarmati cu multa, multa, dar foarte multa ...bunavointa :P. Miruna a vrut si ea sa calce pe urmele pasilor nostri. Adica ce? numai voi sa urcati pe Ceahlau? Vreau si eu! si a urcat si ea...putintel.

  

  

      Dupa o ora de mers se auzea vuietul timid al cascadei Duruitoarea si fericirea se citea pe chipul unora dintre coechipieri :) Ajunsi aici, transpirati si nadusiti, am descarcat rucsacii cu mancare si pe Miruna, am admirat peisajul, cascada,... ne-am salutat cu niste cunoscuti, veniti si ei in acelasi tip de plimbare ca si noi. Apoi ne-am pus pe mancat din cele ce adusesem cu noi de acasa. Fiecare cat a vrut, cat a putut, cat a dorit. Ne-am fotografiat, evident cu cascada in spate :P,  asa, drept marturie ca am trecut pe acolo, cu Miruna. Asta ca sa nu ne scrijilim numele pe mese sau copaci cum se mai practica. In fine!

 

     Si in timp ce sedeam noi acolo, fericiti si satisfacuti de victoria noastra :)) s-a auzit un tunet. Prognoza meteo anuntata era de 60% sanse de furtuni si precipitatii. Wow! tuna! asa ca am strans repejor toate cele, am luat gunoiul la noi (ca vorba ceea: Abandonarea deseurilor aduce ghinion!)  si pe Miruna in trasportor-purtator si am pornit-o cu tunetele in spate, spre Durau. 

   Am mers destul de repejor la vale, pe drumul de intoarcere spre Durau. Miruna a fost doborita de oboseala, de aerul tare al Ceahlaului asa ca la un moment dat a cazut...ca un soldat pe front! ha!ha! somn in spatele lui taica'su pana jos in Durau.

 

 

    Ajunsi in Durau, deja cerul era negru, norii de ploaie se adunasera...tunetele se auzeau....imagine de vis :))  Ne-am imbarcat repede in masini si hai la drum spre Iasi.

   De cum am iesit din Durau ne-a izbit ploaia in plin. Si cand zic izbit, a nu se intelege altceva, decat ca ne-a izbit! Ploua torential, stergatoarele pe viteza maxima abia-abia daca faceau fata puhoiului de apa. Mihai, Florina si Raluca, coechipierii nostri, din cealalta masina, fiind inaintea noastra au facut la un moment dat si un fel de sport extrem, eliberand soseaua blocata de un brad doborat de furtuna.
   Eei, si uite asa prin ruperea de nori am trecut noi in drumul nostru spre casa. Dar nu mai conta. Fusesem cu Miruna pe Ceahlau!
   Acum va las sa va delectati cu niste poze dragute de prin drumetia noastra. Abia asteptam si celelalte drumetii. S-a dat startul la urcusuri pe munte, iarasi....si pentru asta suntem foarte happy!

 

 

Pe Suhardu Mic (1344 m)

by Alice albinutza

    N-am mai scris aici de foarte multă vreme.....aş fi avut ce scrie, dar mi-a lipsit inspiraţia de moment combinată cu ştergerea unor crâmpeie din viaţa mea...foste plăcute...dar acum uitate :))

    Aşadar....I'm back!!! 

      Deci o să vă mai povestesc şi despre drumeţiile trecute şi minunatele locuri pe care le-am văzut, dar acum este momentul prezentului....aşa că o să vă povestesc despre ultima noastră ascensiune....Suhardu Mic (1344 m).

    Într-o frumoasă zi de vară (18.06.2011), caniculară chiar...am hotărât brusc să fugim de asfalt. Aşa că, dimineaţa pe la orele 10, am adunat gaşca (noi şi Miruna, Mihai, Florina, Raluca şi cele două fete ale lui Mihai, Daria şi Ioana) şi îmbarcaţi în două minunate maşini roşii, am plecat din Iaşi spre Lacul Roşu.

  Entuziasmul şi voioşia pluteau în aer, astfel că cea mai mică membră a echipajului nostru, adică Miruna de 1an şi 3 luni (fix!), n-a dormit deloc tot drumul...În zadar se străduia mama ei s-o adoarmă punând melodii lente pe CD, Miruna nu!..şi nu! Atfel că unii mai obosiţi, unii mai stresaţi (adică eu, dar asta nu e o noutate!, ar zice prietenii)..am ajuns cu mic, cu mare...în Lacu Roşu. Acolo ne-am întilnit cu cei mai tari prieteni ai noştri, cunoscuţi on-line pe Facebook (Raluca şi Răzvan cu a lor mândreţe de copil, Cezara)...nişte români adevăraţi ce vieţuiesc în Miercurea Ciuc. Aşa că ....echipajul fiind complet...am purces spre a străbate şi cuceri Vf. Suhardu Mic. 

     Acum să fac câteva referinţe serioase despre Suhardu Mic, al doilea punct de atracţie al turiştilor, după Cheile Bicazului. 

   Este muntele ce atrage privirile tuturor celor ce poposesc în Lacu Roşu, străjuind chiar lângă lac. Are o poziţie centrală în staţiune, format din calcare şi atinge înălţimea de 1344 m. Drumul spre vârf nu e chiar greu sau sinuos, dar e foarte bun pentru o plimbare muncită, abruptă şi plăcută PE munte (şi nu LA munte!). 

    Am pornit pe drumul asfaltat care duce spre Cheile Bicazului până ce am ajuns la podul de fier de peste Pârâul Bicaz. Trecem podul şi pe drumul care duce spre Vila Bucur şi hotelul Iasicon ar fi trebuit să vedem marcajul turistic - triunghiul albastru, care străbate prin pădure direct pe Suhardu Mic. Dar noi eram prea entuziasmaţi şi când ne-am dat seama că trebuia să ne uităm după triunghi...eram deja în faţa hotelului Iasicon.

    Unii au propus să ne întorcem, dar alţii mai precauţi şi superstitioşi (chiar nu avea rost să ne intoarcem din drum!) au propus să continuăm. Aşa că am mers tot înainte, pe drumul de căruţe până la locul unde fusese cândva Cabana Suhardului. Am ocolit puţin decât s-o luăm pieptiş prin pădure.....dar ce contează....timpul şi vremea erau de partea noastră. 

    De la locul fostei cabane, unde ne-am odihnit puţin şi ne-am împrospătat puterile, am luat-o spre Şaua Suhardului, cu minunatele ei flori pe care le găseşti de la începutul verii şi până toamna târziu, deosebit de colorate, mai toate ocrotite de lege. Cei care aveau grijă de copii, adică de Miruna (1an şi 3 luni) şi Cezara (3 ani) au poposit puţin lângă panoul informativ cu flora şi fauna prezentă în zonă. Interesul era mare :))

    Din şa o luăm pe o potecă în formă de S ce urcă până sus pe vârf. Urcăm încet spre vărf. Panta se dezvăluie plină de pietre, mici stânci ...adevărate obstacole. La un moment dat răsună plânsul isteric al unui copil...e Miruna...voia să meargă pe jos, alături de noi. Şi tocmai acum şi-a găsit! când urma bucata cea mai grea a drumului...exact acum!...Aşa că..nemaiputând s-o stăpânească, taică-su' o dădu jos din spate...şi înarmată cu suzetă şi ham porni fetiţa noastră pe munte...:)) Ultima bucată de drum, panta abruptă şi apoi drumul prin pădure spre platou l-a făcut şi ea pe jos, alături de toţi ceilalţi voinici munţomani.

    Ajunşi sus, pe platou, peisajul ţi se deshide, orizontul se măreşte, iar Lacu Roşu ţi se arată în toată splendoarea sa. Nu mai conta că eram obosiţi, transpiraţi, rupţi de foame şi de sete...peisajul era mirific şi merita admirat.

     Fotografii de serviciu, Mihai, Răzvan şi Remi, au pornit la vânătoare de imagini. Într-o mică pauză din şedinţa foto (un adevărat shooting photo, de altfel) am întins o masă-n iarbă şi am mâncat cu toţii tot felul de bunătăţi, adică fiecare cam ce adusese de pe acasă. Un meniu variat şi bogat...combinaţii noi şi neobişnuite, cum ar fi pufuleţii cu ciocolată şi ceapa verde (Miruna!) :))

 

    După ce ne-am desfătat burţile şi privirile, zăbovind pe platou destul de mult cât să ne apropiem de orele serii...am purces pe drumul de întoarcere, plini de vitalitate şi dorinţa de a reveni. Miruna a fost toropită de un somn magic şi profund, dormind puţin în rucsăcelul ei de drum. S-a trezit ceva mai târziu, când am ajuns jos, ...la asfalt.

  Una peste alta, acestea fiind povestite, astăzi, vouă dragilor, vă mai spun doar că în parcare am mai zăbovit puţin la o cireaşă şi o vorbă de duh...nu ne mai dădeam duşi. Abia aşteptă să reiterăm o astfel de întâlnire...şi musai cu prietenii din Ciuc.  

  

    Un loc unde merită să te avânţi, chiar de e rucsacul greu, chiar de-ţi plânge un copil, un loc însă în care merită să urci cu cei care ţi-s dragi. 

P.S. Mulţumesc fotografilor, Mihai, Răzvan şi Remi că  mi-au dat voie să folosesc fotografiile lor. 

Întoarcere în timp

   Nu am găsit alt titlu pentru mica mea postare de azi, decât : Întoarcere în timp. Şi asta pentru că acum câţiva ani am făcut cu bună ştiinţă o întoarcere în timp. 

   Locul unde s-a petrecut acest eveniment: oraşul Şimleu Silvaniei. Situat în partea de vest a judeţului Sălaj, la o distanţă de 29 km pe şoseaua naţională D.N. 1H faţă de municipiul Zalău, reşedinţa judeţului Sălaj. Oraş transilvănean, cald şi frumos, dar zguduit în 1940 de cutremurul hortysto-hitlerist, ca întreaga Transilvanie de Nord şi nu numai. Aici a fiinţat unul din ghetourile de pe teritoriul Transilvaniei de Nord, ghetou ale cărui rămăşiţe mai pot fi vizitate şi astăzi de cei dormici să nu uite şi să înveţe că trecutul nu se poate repeta.