Eforie Sud este o staţiune de la malul Mării Negre, situată între Eforie Nord (o staţiune mai cunoscută) la nord şi Tuzla la sud, între Marea Neagră la est şi Lacul Techirghiol la vest. Se află la o distanţă de vreo 20 km faţă de oraşul Constanţa.
Istoria sa începe încă din 1899, când aici s-au construit primele stabilimente pentru tratarea diverselor afecţiuni. Între cele două războaie mondiale, staţiunea s-a numit Carmen Silva, după pseudonimul de poetă al reginei Elisabeta a României. Devenită staţiune în 1912, Eforie Sud este recomandată pentru tratamentul afecţiunilor reumatice, dermatologice şi ale sistemului osos, dar şi pentru curele heliomarine şi cele cu nămolul terapeutic de la ghiolul situat pe lacul Techirghiol.
Dar pe lângă toate acestea staţiunea Eforie Sud este staţiunea copilăriei mele.
Acolo am băut pentru prima dată "Pepsi"...o băutură minunată pe care nu o găseam decât la mare...mmmm....acel "Pepsi" la sticlă din sticlă de 250ml, cred. Ce bun era!
Îmi aduc aminte, cu mare drag, de Eforie Sud, de faleza sa înaltă şi plină de verdeaţă, de străduţele sale pline de flori, de digul pe care mergeam la pescuit guvizi, de serile dansante de la discoteca hotelului Cosmos, aflat vizavi de căsuţa în care ne petreceam vacanţa. Îmi aduc aminte de cherhanaua unde mergeam cu părinţii. Ei pentru a lua bere şi peşte proaspăt prins, noi pentru a ne îngrozi de creaturile mării ce aşteptau cuminţi pe tarabă, cumpărătorii de ocazie. Guvizii ni se păreau urât de fioroşi, iar rechinul mic de marea neagră ne aducea ceva coşmaruri. Ce vremuri!...
Aşa cum alţii aveau bunici la ţară, unde se duceau în vacanţă, tot aşa şi noi (eu cu sora mai mică) ne petreceam câte două săptămâni din vacanţa de vară la marea cea neagră, la "Tanti Cati". Abia aşteptam să vină vara şi ajungem la "Tanti Cati". An după an, am mers în acelaşi loc, în aceeaşi casă, jucându-ne în aceeaşi curte. An după an, timp de 15 ani, am crescut câte puţin acolo.
Ne plimbam seara cu ai noştri părinţi şi bunici pe faleza staţiunii, privind marea la apus, încercând din când în când să zărim în depărtare câte un delfin sau bucurându-ne de luminiţele unui vapor. Cazinoul răsuna a muzici , dar nouă ne era prohibit...eram prea mici pentru aşa distracţie. Ne dansam, în schimb, la discoteca de pe terasa hotelului Cosmos.
În fiecare zi coboram grăbite faleza plină de vegetaţii, pentru a ajunge la plajă, la apă ...la nisip. La întoarcere ne întreceam care ajunge mai repede înapoi, sus, urcând în fugă aproape.
Acum mulţi ani am reînceput să mergem la mare. De astă dată mai maturi, împreună cu soţul meu. Am mers vreo doi-trei ani în Eforie Sud, în încercarea de a mai recupera ceva din parfumul pierdut al mării din copilărie.
Staţiunea poate părea unora, părăsită, altora părăginită, pierdută sau cum vreţi să îi spuneţi. Am regăsit-o calmă, odihnitoare. Exact ceea ce aveam nevoie atunci.
Faleza era la fel de frumoasă ca cea pe care o ştiam de mică şi era tot acolo aşteptându-mă să o cobor.
Am revăzut casa copilăriei mele, exact aşa cum o lăsasem în urmă cu foarte mulţi ani. Era intactă cu aceeaşi culoare vie, acelaşi gard şi din aceeaşi curte răsunau glasuri de copii. O clipă am revăzut-o şi pe ea, pe "Tanti Cati". Dar...doar atât...mi s-a părut. Hotelul Cosmos l-am regăsit închis, pustiu...Cazinoul singur şi trist, iar "Vraja Mării", locul unde ne luam masa...era dusă şi ea. "Cuptorul de Aur" unde ne aşteptau dimineaţa gogoşile cu iaurt, era o banală patiserie, un loc obişnuit. Şi, totuşi, nimic din toate astea nu m-au făcut să nu revin cu plăcere în Eforie Sud.
 |
| căsuţa de la mare |
 |
| Cazinoul din Eforie Sud |
 |
| Vraja Mării |
Am descoperit că totuşi staţiunea trăieşte. Vile, pensiuni şi hoteluri noi şi-au deschis porţile turiştilor dornici de odihnă. Restaurante, terase drăguţe, locuri unde încă se mai mănâncă bine. Ghiolul de pe lacul Techirghiol e încă acolo, proaspăt renovat. Se pot face adevărate cure cu nămol, atât de bune pentru sănătate. Discotecă nouă, parc de distracţii pentru cei mici şi nu numai, cinematograf în aer liber.....şi cam tot ce găsesţi pe litoral...exceptând ceva fiţe multe.
Plaja e la fel de frumoasă şi lungă, nisipul cald abia aşteaptă să îl calci. Nu e el atât de fin cât să le placă celor cu nasul prea sus...dar...la urma urmei...eşti la mare...la noi.... Şi nu îmi pare rău ..iubesc marea noastră!
