O incursiune pe minunata Vale a Arieşului e oricând binevenită. Timp să ai pentru a ajunge şi vizita aceste locuri liniştitoare. Râul Arieş îţi acompaniază drumul, indrumându-ţi parcă paşii prin minunata ţară a moţilor.
Ajunşi astfel şi prin aceste locuri, primul obiectiv atins fu vizitarea Gheţarului de la Scărişoara.
Am poposit în comuna Gârda de Sus, o comună frumoasă cu oameni paşnici şi primitori, o comună în care descoperi o zonă oarecum turistică, în sensul că mai găseşti ceva indicatoare, care să-ţi amintească de oareşce civilizaţie românească.
Am întâlnit oameni primitori şi săritori în îndrumări, ca mai toţi ardelenii, de altfel.
"Vreţi să mereţi la Gheţar? Cu maşina? No, apăi..tot aşă în sus, no,.... apăi câteva gropi, da' mereţi că puteţi urca, no..." Ehee..om fi putut noi urca, că totuşi maşina are garda destul de sus, dar nu prea am vrut a ne încumeta, mai aveam totuşi ceva zile de mers prin concediul ăsta. "Pe jos? No, apăi pe jos, apăi tot aşă în sus, pi dealuri, că nu-i mult ...cam vreo juma de oră făceam eu când eram tânar, no.." ne zise un moş de vreo 80 de ani. Lămuriţi "no"? Zis şi făcut. Am lăsat maşina jos în Gârda, luând-o cătinel, ardeleneşte spre Gheţar.
Urcuşul pe dealuri a fost minunat. Peisaje de basm, privelişte minutată, dar juma de oră cum ne zise moşul ne luă nouă, de fapt, vreo 3 ore. Însă am descoperit o altă lume. Dacă jos în Gârda încă mai eşti în secolul XXI, pe măsură ce urci, spre Gheţar, parcă te afunzi în timp, spre epoci îndepărtate.
Case mici, răsfirate la depărtare una de alta, zero modernism, doar natură. Acolo am văzut linişte şi pace, covor de brânduşe ca acolo nu am mai văzut nicăieri, miros proaspăt de fân cosit în căpiţe.
La Gheţar am ajuns spre dup-amiază târziu, fiind ultimii cărora ni s-a permis să coborâm, după ce am plătit nişte bilete de intrare la o dughenuţă. Drumul spre peşteră se face coborând nişte scări de metal, înfipte în stâncă.
Spre marea mea ruşine, (asta simt azi) nu am reuşit să ajung jos, având, după ce coborâsem câteva trepte, un mic atac de panică ce m-a blocat. Aşa că m-am aşezat cu fundul pe o scară şi am aşteptat cuminte, să se reintoarcă al meu soţ cu poze, filmare şi impresii din minunata incursiune.
Frumos totul acolo jos, terifiant de întuneric şi dacă sus afară la soare e foarte cald, jos temperatura scade sub 0, astfel că ai nevoie de ceva hainuţă.
Prima încăpere la care ajungi se numeşte "Sala Mare" şi este ocupată de un bloc de gheaţă. Masivul bloc de gheaţă, am înţeles că datorită schimbărilor climatice, începe încet-încet a se topi.
În "Sala Mare" se circulă pe poduri înguste de lemn ce-ţi conduc paşii spre "Sala Biserică" de unde poţi admira scăldate, în lumina reflectorului, multitudinea de formaţiuni stalagmitice de gheaţă.
Peştera mai are două rezervaţii ştiinţifice: "Rezervaţia Mare" şi "Rezervaţia Mică" în care se intră numai în scopuri ştiinţifice şi cu aprobări speciale, interzisă vizitatorilor amatori.
Eu am vizionat cu mare plăcere filmarea soţului, promiţându-mi că voi mai ajunge măcar o dată la unicul Gheţar din ţară....poate cât mai curând.
Pe Valea Arieşului trebuie neapărat să revenim, este deosebit de frumoasă, cu locuri şi oameni faini. Probabil tocmai pentru că pare o zonă retrasă, cu multe zone fără semnal GSM, fără semnal la radio, parcă fără să fie atinsă de civilizaţia năucitoare a vremilor noastre... Am umblat muuuuulţi kilometri pînă să întîlnim o benzinărie, iar magazinele săteşti au parcă un aer pe care nu-l găsesşi în alte zone...
RăspundețiȘtergereUrcuşul din Gîrda de Sus pînă la Gheţar ne-a luat vreo 3 ore. Am mai scurtat traseul pe diverse cărări folosite de localnici, dar am pierdut şi multă vreme admirînd şi fotografiind frumuseşile Apusenilor.
Ne-am promis că vom reveni în Apuseni, e o lume mirifică şi mai sînt multe locuri de văzut acolo :)
Da, da, cînd coboram scările metalice spre Gheţar ne-am întîlnit cu o familie ce urca şi aveau şi copii cu ei... Şi nu le-a fost frică de Uriaşul cu respiraţia rece :)) A fost fantastic; am coborît ultimii, pe la ora 17, cînd în peştera era cam întuneric si liniiiiişte... Oarecum sinistru, dacă eşti singur, recunosc.
RăspundețiȘtergereee...dar nu eram noi singuri pe acolo. Data viitoare cobor si eu numaidecit
RăspundețiȘtergereIntr-adevar, este o zona extraordinara! Am fost si eu acum cativa ani buni si inca mi-a ramas in minte acel peisaj de vis. Mi-e dor de acele locuri, sunt cu adevarat magice!
RăspundețiȘtergereMa bucur ca am gasit si acest blog al tau, e reconfortant sa il citesc si imi mai aduce aminte despre minunatele peisaje romanesti!
Pupici!
Andra, ma bucur ca ma citesti. Sutn multe amice din afara tarii care ma citesc, probabil din acelasi motiv ca si al tau.
RăspundețiȘtergerePromit ca voi reveni curind cu povestiri din drumetiile mele...sunt destule :)