După ce am văzut Gheţarul de la Scărişoara (mă rog, impropriu spus AM văzut, pentru că eu am rămăs înţepenită pe o scară, cu atacul de panică în gât) aşadar după vizită şi după ce am coborât în galop drumul spre Gârda, ne-am urcat osteniţi în Loganul nostru, "furia Moldovei", şi am purces la drum spre cetatea medievală Sighişoara.
Era primul nostru contact cu Sighişoara, pentru prima dată când urma sa ne aflăm prin acele locuri. După o zi de umblat pe coclauri, drumul ni se păru şi mai lung, şi mai obositor, cu şi mai multe gropi, ca de altfel cum sunt mai toate drumurile din ţară.
Începusem să mă mai liniştesc şi eu niţel, la glumele soţului meu care nu mai prididea zicând întruna "iote coboară acolo toţi ţâncii de 5 ani şi nevastă-mea face atacuri de panică", etc etc...când iată surpriză mare! Se aprinse pe bord, becul, indicatorul de benzină. Ooops! altă panică. Eu când văd becuri roşii pe bord, nu ştiu exact la ce folosesc toate, dar oricum e de rău tare. Panică: "E becul roşu! Ce mă fac?"...
În fine "vom găsi noi ceva benzină să punem acolo, să se stingă becul ăla", mă încurajă cu un calm ardelenesc, al meu soţ. "Şi oricum becul ală se aprinde ca să anunţe că se termină benzina, nu că gata....e nasol tare"...He!He! uşor de zis, dar pentru mine becul roşu e de rău tare, eu una ...aşa ştiu...În fine şi de aici o întreagă isterie spre marea disperare a celorlalţi conlocuitori ai maşinii noastre.
Normal că am pus şi benzină de la o benzinărie obscură cu două pompe şi nici un fel de ceai sau cafea la vânzare, normal că s-a enervat lumea, dar tot aşa trăncănind am ajuns în noapte la Sighişoara.
Frumos oraş, foarte frumos. Am trecut podul şi am ajuns la vestita pensiune, pe care o găsisem tot sunând ba la unul, ba la altul să ne dea vre-o cazare de-o noapte doar.
Astfel că la 12 noaptea am ajuns cu bagajele în cameră, lihniţi de foame şi storşi de drum. Lăsarăm bagajele, ne-am dat repede cu puţină apă de faţă şi coborârăm cu maţele chiorăind, având speranţa că vom mânca ceva bun.
"Doriţi să mâncaţi?" ne întrebă surîzând fata de la restaurantul pensiunii. "Daaa"....am zis noi ..."da...pizza". Luarăm câte o apă, hotărârăm noi că eram prea obosiţi pentru bere şi am început a ronţăi cele câteva salatini de se aflau pe masă. Veni şi pizza, veni şi hăhăiala. Prima pizza din Sighişoara era ceva de genul: luaţi biscuiţii aia obişnuiţi, de îi mâncai înmuiaţi în ceai pe vremea lui Ceaşcă, prăjiţi-i bine de tot, să devină crocanţi de arşi, ungeţi-i cu nişte ketchup şi puneţi nişte felii străvezii de şuncă. Bună tare...aşa de bună a fost că am cerut câte o bere şi am început o mică hăhăială, că abia pe la 3 noaptea ne culcam şi noi.
A doua zi urma să vizităm cetatea şi am măncat şi o pizza adevărată la o terasă de la poalele cetăţii.
În fine "vom găsi noi ceva benzină să punem acolo, să se stingă becul ăla", mă încurajă cu un calm ardelenesc, al meu soţ. "Şi oricum becul ală se aprinde ca să anunţe că se termină benzina, nu că gata....e nasol tare"...He!He! uşor de zis, dar pentru mine becul roşu e de rău tare, eu una ...aşa ştiu...În fine şi de aici o întreagă isterie spre marea disperare a celorlalţi conlocuitori ai maşinii noastre.
Normal că am pus şi benzină de la o benzinărie obscură cu două pompe şi nici un fel de ceai sau cafea la vânzare, normal că s-a enervat lumea, dar tot aşa trăncănind am ajuns în noapte la Sighişoara.
Frumos oraş, foarte frumos. Am trecut podul şi am ajuns la vestita pensiune, pe care o găsisem tot sunând ba la unul, ba la altul să ne dea vre-o cazare de-o noapte doar.
Astfel că la 12 noaptea am ajuns cu bagajele în cameră, lihniţi de foame şi storşi de drum. Lăsarăm bagajele, ne-am dat repede cu puţină apă de faţă şi coborârăm cu maţele chiorăind, având speranţa că vom mânca ceva bun.
"Doriţi să mâncaţi?" ne întrebă surîzând fata de la restaurantul pensiunii. "Daaa"....am zis noi ..."da...pizza". Luarăm câte o apă, hotărârăm noi că eram prea obosiţi pentru bere şi am început a ronţăi cele câteva salatini de se aflau pe masă. Veni şi pizza, veni şi hăhăiala. Prima pizza din Sighişoara era ceva de genul: luaţi biscuiţii aia obişnuiţi, de îi mâncai înmuiaţi în ceai pe vremea lui Ceaşcă, prăjiţi-i bine de tot, să devină crocanţi de arşi, ungeţi-i cu nişte ketchup şi puneţi nişte felii străvezii de şuncă. Bună tare...aşa de bună a fost că am cerut câte o bere şi am început o mică hăhăială, că abia pe la 3 noaptea ne culcam şi noi.
A doua zi urma să vizităm cetatea şi am măncat şi o pizza adevărată la o terasă de la poalele cetăţii.
Pe Valea Arieşului nu am găsit decât benzinării mici, afaceri de familie probabil, cu cîte 1-2 pompe. Nici urmă de vreo benzinărie a oricărui mare lanţ de benzinării. O fi de bine, o fi de rău?
RăspundețiȘtergereNu ne-am dorit noi să mîncăm o pizza în mod special, dar la miezul nopţii asta era singura chestie pe care o puteau pregăti la bucătărie. Pe lîngă faptul că pizza respectivă avea blatul extrem se crocant, iar şunca era în felii transparente, a mai avut o calitate, un ingredient minune: un sos extrem de picant. Dar am fost avertizaţi înainte că picant înseamnă extrem de iute. Şi iată cum bravura noastră în miez de noapte s-a transformat într-un mic chef cu bere din abundenţă :))
RăspundețiȘtergereTrebuie în schimb să recunoaştem că în afară de pizza, care a fost un biscuite ars cu sos de ardei iute, nu am avut nici o alta surpriză la pensiunea cu pricina şi că am fost trataţi foarte bine. În primul rînd, ne-au aşteptat pînă la 12 noaptea şi ne-au mai şi servit la masă, astfel că nu am fost nevoiţi să mîncăm din conserve:) Deşi nu au mai avut camere duble libere, ne-au pus la dispoziţie un apartament, care era dotat cu tot ce trebuie in bucătărie, inclusiv cu frigider (nu că le-am fi folosit... :) ). Curat şi frumos, puţin chiar peste aşteptările noastre legate de cazare...
RăspundețiȘtergereAsa este. remik ai dreptate in toate
RăspundețiȘtergerepai, in cazul asta astept vara sa ma duceti si pe mine pana acolo.ca tot stiti drumul.
RăspundețiȘtergerepai, te-om duce, dar ni-i cam frica de anonim :))
RăspundețiȘtergere