Pe lângă mult cunoscutul şi mult vestitul Festival Medieval, ce se desfăşoară anual în cetatea Sighişoarei, un altfel de festival şi-a găsit şi el locul în peisajul cetăţii.
E vorba de festivalul Proetnica, un festival al culturilor etniilor ce convieţuiesc alături de noi, pe meleagurile patriei: turci, tătari, bulgari, italieni, nemţi, saşi, unguri, machedoni, evrei etc.
Astfel, toţi se reunesc pe scena festivalului ce are loc în Piaţa Mare a Cetăţii.
Copii, tineri şi mai puţin tineri, din diverse etnii vin şi îşi prezintă aici folclorul, cântecele, tradiţiile păstrate de veacuri, din neam în neam, portul, lucrurile care îi fac să simtă că încă mai aparţin unei comunităţi.
Dacă ai răbdare şi plăcere descoperi o altfel de Românie, complexă şi plină de vitalitate.
În unul din popasurile noastre în Sighişoara am fost şi noi martorii unei astfel de seri minunate a festivalului etniilor.
Încântător!
Italienii cântă cu vervă, ungurii dansează mândru cu ritm bine închegat şi cântă cu jale, grecii şi machedonii îţi transmit o stare de bine dansând şi cântând cu patos.
Dar cel mai mult ne-a încântat poporul evreu. Evreii, oropsiţi de veacuri, transmit prin muzica şi dansul lor un optimism nemaiîntâlnit la nimeni, cumva copilăresc, pur şi sincer. Ascultându-i şi privindu-i am înţeles (pentru a nu ştiu câta oară, iar), cum au reuşit să supravieţuiască, cum nu s-au pierdut niciodată ca neam, cum şi-au păstrat vie speranţa spre viitor. Sunt optimişti şi ludici. De aia îi iubesc atât de mult.
Dacă aveţi timp sau ocazie mergeţi măcar o seară la un astfel de altfel festival.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu