În vremuri de demult, când eram tineri, mergeam la mare cu trenul. Nu călătoream cu trollerele, cum e moda acum, ne luam rucsacii în spinare şi porneam la picior până la gară. Aproape de orele 23 din noapte, pleca din gara Iaşi spre Marea Neagră, acceleratul Iaşi - Mangalia, adică unul din "Trenurile Soarelui". Upphhhh...cineva îl denumise "Trenul groazei". Poate fiindcă ştia că i se potrivea mai bine. Nu spun că nu era frumoasă călătoria, că nu ne distram pe cinste până ajungeam la mare, dar răsăritul soarelui ne prindea undeva pe la staţia Agigea Ecluză, găsindu-ne pe jumătate adormiţi, încercănaţi, murdari, învăluiţi în fum de ţigară.
Trenul pleca aproape full din gara Iaşi, iar din fiece gara de pe ruta sa, se tot umple cu tineri, copilandri zgomotoşi şi guralivi ce nu-i lăsau pe cei trecuţi de-o anumită vârstă să se odihnească puţintel.
Iar "Trenul Soarelul", accelerat puternic se îndrepta spre mare cu o viteză fantastic de uimitoare. Cred că până şi trenul însuşi era uimit de viteza cu care mergea şi, probabil, cuprins de panica depăşirii vitezei recomandate se apuca să staţioneze prin fiecare, haltă, pădure, câmp sau orice pârloagă uitată de lume, în aşteptarea a nu ştiu ce semnale de liberă trecere. Poate se mai odihnea şi el, niţel. Aşa se face că nici nu plecam bine din Iaşi, că la vreo câţiva km, în pădure la Bârnova, staţionam cam vreo jumătate de oră admirând o bucată din lună.
În timpul ăsta îmbietor la romantism, trenul răsuna a strigăte de voioşie: "Lupiiiii uăiiiiiiiiiiii.....Lupiiiiiiiii uăiiiiiiii".
Mirific!
Şi tot aşa cu "Lupiiiii uăi..." din două în două ore, ajungeam dimineaţa în celălalt capăt de ţară, la marea cea mare şi neagră şi frumoasă şi etc. etc., tot felul de adjective (mai puneţi şi voi câteva, că sunt în pană zdravănă de idei).
Pe pod la Cernavodă, de obicei, iarăşi, staţionam puţin. Şi auzeai pe câte unul strigând, atât cât îl mai lasau coardele vocale: "Mareaaaaaaaaa uăiiiii........." urmat de hohore de râs şi alte manifestări ce exprimă starea de bucurie evidentă. Doar veneau moldovenii la mare, ce naiba! Astfel că ajungeam, într-un final la mare.
Nici nu ne cazam bine că ne şi înfingeam în una din terasele deschise pe faleză pentru a ne lua micul dejun format dintr-o cafea, o pizza şi o bere.
Vremuri hazlii !
 |
| în gara Eforie Sud, aşteptând trenul spre casă |
Băi Alice băi, mi-ai stârnit nişte amintiri frumoase tare! Ce vremuri...
RăspundețiȘtergereBăi, Giana, băi...mă bucur tare mult că mai reuşesc să stârnesc amintiri frumoase . pup iu
RăspundețiȘtergereŞi la întoarcere, tot în pădure la Bîrnova staţionam tot o juma' de oră, deoarece trenul nostru, precum un accelerat ce se respectă, era nevoit să aştepte linie liberă în haltă şi stătea cuminţel în pustietate (la aceeaşi ora 23:30) să treacă pe lîngă noi, sprintenel, un personal cu pile la Mersul Trenurilor.
RăspundețiȘtergereNumai că la întoarcere nu se mai auzea nici un "Lupiii uai!!", nu se mai auzea nici vorbă, nici măcar murmurul celor ce vorbesc în şoaptă pentru a nu-i deranja pe cei ce moţăie... Cu toţii eram obosiţi şi moleşiti de căldura de peste zi...
Şi exact ca-n filmele ruseşti, în tot vagonul erau doar două becuri chioare, dintre care unul pîlpîia alene...
Şi tot ce se auzea era un sunet slab venit de la un radio al unui coleg de suferinţă, la care se auzeau vesele dedicaţii muzicale de la Radio Iaşi... Zîi Vasîli, zîi, tot aşă s-o ţîi!!! Beu şî vin, beu şî rachiu, cît am di trait nu ştiu!!! Şi ne întrebam cu toţii ce atîta veselie, că noi mai avem mai puţin de-o oră pînă în Iaşi şi totuşi stăm...
Şi aşteptăm să treacă personalul de Tecuci...
Şi cînd ajungem la Iaşi, luăm un taxi, că sîntem morţi de oboseală, sau trecem pasarela şi mergem pe jos pînă acasă, ca nu stăm chiar aşa departe....!?
Aaaaa, şi după Tecuci, trenul mergea cu 5 Km/h!!! Şi pe lîngă el, pe jos, mergea nenea care dă cu ciocănelul în roţi, să urmărească atent dacă nu cumva există pericol de deraiere :)) Se dăsea omu jos din tren, mergea cîteva minute pe lîngă tren, apoi se urca din mers şi plecam voioşi mai departe. Am trecut cu bine şi peste acel hop!!!
RăspundețiȘtergereBăi Remik, băi, ar trebui să scrii pe un blog.
RăspundețiȘtergeresau cum ar zice un vechi amic: "ai ceva stuchit in furca"
RăspundețiȘtergerePăi scriu pe mai multe bloguri... comentarii :))
RăspundețiȘtergere